Istorii Vizuale In Jurul Lumii.

Prima hartă am pictat-o aproximativ acum șapte ani pentru fumoarul unui pasionat de trabuc. Era, bineînțeles, cu istoria tutunului. O experiență care mi-a plăcut tare mult și mi-a deschis apetitul pentru studiu. A urmat apoi o hartă pentru biroul unui avocat (care era în zodia balanței), am mai făcut câteva hărți cu istoria medicinei, am mai pictat o hartă superbă având ca subiect descoperirile geografice pentru un colecționar de veliere vechi (avea toate machetele velierelor care participaseră la primele expediții în jurul lumii, a fost o plăcere să le introduc în harta marilor descoperiri geografice), o istorie a șahului (în care am ilustrat într-o manieră personală imaginea tuturor pieselor de șah), pentru un pasionat al sportului minții, care a fost absolut impresionat de cantitatea de informație pe care am comprimat-o într-o lucrare nu foarte mare ca dimensiune (70/150cm), o hartă celestă pentru un Capricorn… și multe altele.La un moment dat harta a devenit doar un pretext pentru a realiza o lucrare cu fascinanta lume a Deltei Dunării, pentru a sublinia vechimea cultivării viței de vie în România sau pentru a marca cele mai frumoase rase de cai pe glob. Fiecare lucrare m-a făcut sa descopăr o lume nouă, o lume interesantă, o lume fascinantă, deoarece fiecare hartă presupune câteva săptămâni de documentare, astfel încât povestea să curgă logic nu numai din punct de vedere istoric, dar și vizual.Toată documentarea respectivă creează noi piste, noi idei și inevitabil necesitatea unor noi schițe. Lucrarea este vie cumva, crește, se dezvoltă pe tot parcursul studiului; idei noi se nasc, sunt ilustrate sau rămân doar la nivel de crochiu. Este o adevarată aventură construcția unei astfel de imagini. O aventură din care afli o multitudine de lucruri noi și interesante.

Despre tehnica renascentistă a picturii pe piele.
Încep să lucrez, mă amuză, tehnica mă prinde în jocul ei, în misterele, eșecurile și reușitele ei, o studiez în amănunțime, o dezvolt, greșesc, corectez, merg pe drumuri cunoscute și descrise de alții, mă abat apoi de la calea bătătorită și deschid eu noi căi, noi drumuri, noi perspective. E o muncă fără sfârșit, dificilă de cercetare dar, în final, plină de miracol și bucurie.Tehnica aceasta a picturii pe piele este cea care m-a provocat cel mai mult și m-a atras deopotrivă. Nu am căutat-o, ci m-a găsit ea, a ieșit din paginile unei cărți (“La Bella Principessa” de Martin Kemp și Pascal Cotte) ca o descriere a unei tehnici vechi de pictură pe suport de piele, modalitate de lucru folosită de Leonardo da Vinci. Această tehnică avea să întâmpine nevoia mea de provocare, de nou și vechi în același timp. Pornind de la acea informație relativ sumară am început sa experimentez, să combin materialele pe care le folosea Leonardo da Vinci cu cele disponibile acum, adaptând tehnica noilor condiții de lucru (de exemplu substanțele cu care este tăbăcită pielea în zilele noastre diferă de cele folosite acum câteva sute de ani), astfel încât să pot asigura durabilitate picturilor mele realizate în această tehnică.
Prefer să lucrez în tempera cu ou pe piele, în acuarelă sau într-o tehnică mixtă în funcție de tema și compoziția aleasă. Pielea o întind pe șasiu apoi o prepar câteva zile la rând cu mare grijă pentru a mă asigura de un suport flexibil și generos. A lucra cu tempera cu ou și cu guma arabică devine o plăcere pentru mine știind că tablourile acestea vor încânta ochiul privitorului (mai mult sau mai puțin experimentat) și vor fi învăluite în aerul plin de mister al tehnicilor venite din trecut într-un prezent în care substanțele de sinteză le-au înlocuit pe cele din natură.
Este o tehnică extrem de complexă, dar când ajungi să o stăpânești îți oferă satisfacția de a fi cu prezentul mai aproape de un trecut în care marii pictori și-au desăvârșit capodoperele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *